Romanţa de niciodată
Nu mai plânge, nu plânge, iubito,
Căci orişice lacrimă torni.
Îmi arde în suflet ca focul
Şi lasă în urmă doar răni.
Nu mai plânge, nu plânge, iubito,
Căci inima mi-ai sfărâmat.
Şi ea, ca şi tine îmi plânge,
Cu lacrimi de sânge-nchegat.
Nu mai plânge, nu plânge, iubito,
Cu lacrimi amare – pelin.
Dă-mi mie mai bine durerea,
Să sufăr dar să şi-o alin.
Nu mai plânge, nu plânge, iubito,
Nimic nu-i în lume pierdut.
Nici timpul, nici lumea, nici moartea.
Pentru tine eu le-am şi bătut.
Nu mai plânge, nu plânge, iubito,
Cand plângi se-nfioară şi norii
Stele se sting şi zi nu va fi
Căci nu mai răsar nici chiar sorii.
Nu mai plânge, nu plânge, iubito,
Căci doamna din viaţa-mi mai eşti
Nu e acesta sfârşitul,
Tu eu, peste veci, ca-n poveşti.
Nu mai plânge, nu plânge, iubito,
Căci fiece lacrim-a ta
Albea un fir din cel păru-mi
Şi viaţa c-un an îmi scurta.
Nu mai plânge, nu plânge, iubito,
Eşti aşa de frumoasă când râzi,
Mi-aş da toata viaţa şi lumea cu totul,
Sufletu-acuma să simt că-ţi deschizi.
Nu mai plânge, nu plânge, iubito,
Nici eu nu mai ştiu ce să zic,
Ştiu doar c-ale tale sclipinde smaralde
Mă fac să mor câte-un pic.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu