Geneza
Din haos încet, lumini se aprind,
O boltă albastră, vârstată cu-argint,
Şi-n faţa-i oglindă, oceanul, cu valuri sclipind.
Un disc cald de aur, ridică oceanul, el e vinovatul
Din valuri semeţ se înalţă de-acuma uscatul
Jilav şi rece, da’ luna îi zvantă şi câmpul şi dealul
Lujeri verzui, către cer ca mâini ei tânjesc;
Ieri lujeri, azi arbori, mici vietăţi în umbra lor cresc,
În ceruri şi-n ape, legiuni de aripe, de viaţă pleznesc,
Din apă şi piatră şi pământ afânat
Şi-un picur de mană, se naşte-al lumii viitor împărat;
Făr’ de coroană, dar de toţi respectat – e primul bărbat
Totu-i perfect, şi-un fir de praf şi cea mai palidă stea,
Dar lumea-i prea simplă, nu-i bună, nici rea,
Şi-n clipa aceea de dulce-amar-nebunie, zeii-au creat-o pe EA…
Miros de tămâie şi dulce ca mierea,
Piele-zăpadă şi faţă de zână, chemând mângâierea,
Cu pasul uşor şi glasul ca-n codru-adierea.
Un corp ca de viespe şi părul căzând în cascadă,
Ochi sclipitori ce-ţi devin lumea toată
Şi-un zâmbet stingher pen-care ţi-ai da viaţa-ndată,
Dar puseră zeii şi-un strop sau mai mulţi de venin,
Deci buze ca mierea rostesc doar amarul pelin
Şi-l picură-n suflet, din leagăn şi până-n ţintirim.
Întunecă minţi şi devine încet singurul lucru din viaţă,
Dar nimic nu e clar şi-nvârte o lume în enigmatică ceaţă,
A lumii-mpărat, în plasele ei e prins ca o biată paiaţă
Cu corpul de zână şi mintea de drac
Cu-n deget învârte o lume ca aţa prin ac
Ceea ce zeii, perfizi au creat…
FEMEIA!
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu