Pilonii verzi ai codrului încep să se rărească,
În faţă mi se-ntinde o aşezare omenească,
Dar parcă-i încă codru căci frunzele foşnesc iar greierele încă cântă,
Tranziţia mă fascinează dar trebuie să îmi aleg o ţintă,
Pentru-nceput.
Aleg o casă albă ce pare mai bogată
Căci ştiu c-aici trăieşte de ceva timp o fată .
Nu e de-aici din vale, provine din oraşul mare,
Nu crede în fantome, sau vrăji, sau vrăjitoare,
Sau în vampiri.
E catul doi, odaia ei, deschisă-i o fereastră,
Deschisă-i larg, ciudat, parcă m-aşteaptă.
Uimit, pătrund încet, fără să fac un zgomot,
Privesc atent la fata-ntinsă-n pat şi cuget:
E ciudată!
Ea doarme liniştită, pe jumătate goală,
Doar o cămaşă de mătase scumpă ascunde pielea pală.
Cârlionţii-i aurii sunt revărsaţi pe catifeaua pernei,
Dar ce ciudat, spre scalp, părul bălai al fetei
Pare negru.
Sânii nenatural de mari se întrevad sub haina de mătase,
Dinţii imaculaţi au o coroană de buze mult prea groase.
Prin ochii-ntredeschişi se văd luciri de viorea,
Păcat că genele-s prea lungi, podoabă grea
Dar falsă.
I-o fată-n faţa mea, dar parcă-i o bătrână,
Atinsă mult prea repede de-a timpului ne-ndurătoare mână;
Cu masca albă-ntinsă pe faţa încă tinerească,
Arată ca o păpuşă chinezească,
De porţelan.
Nu stau sa-i plâng de milă acestui pui ieşit mult prea devreme din găoace,
Eu am venit ca s-o omor şi oricum n-aveam ce-i face.
Oricine are soarta lui, blestem pe care-l poartă,
Cum am şi eu destinul meu, rătăcitor prin noapte
Şi îl urmez.
Mă-ndrept spre gâtul ei, caninii mi-i descopăr,
Sunt albi şi ascuţiţi, cum i-a văzut şi Stoker
Sunetul inimii ce bate, apropierea venei ce palpită,
Corpul ei cald, toate acestea mă incită
La crimă.
Cuţitele din gura mea aproape o ating, mai e un pic,
Când sunete din spate-mi mă fac să mă ridic
Şi-apoi să mă strecor în colţ, la adăpost.
Un gust amar mi se formează-n gură, căci noaptea asta-ncepe prost,
Pentru mine.
O silueta neagră apare prin fereastră
Să fie om, nălucă, o apariţie cerească?
Să fie un alt demon, coşmar născut din teamă?
Decid să nu mă bag, mai bine să iau seama
La ce face.
S-apropie de patul fetei şi-o raz-a lunii-i luminează chipul:
E Moş Ion, cel poreclit “Bunicul”,
Căci e bătrân, ridat şi păr pe cap demult nu are.
Pe jumătate adormită, fata-l întampină c-o sărutare,
Pe buze.
Deşi bătrân , în doar o clipă, “Bunicul” s-a şi dezbrăcat.
Şi las-un teanc de bani pe-o margine de pat
( Probabil ca să fie sigur că nu se şifonează)
Iar fata-i ia şi-i pune sub o vază
Să fie l-adăpost.
Misterul ferestrei deschise s-a elucidat.
Şi ştiu acum cine mai bântuie noaptea prin sat:
E un bunic bătrân şi tată,
Ce pleacă noaptea să viziteze ciudata fată.
Să fie-amor???
Privesc cum mâna-i noduroasă, de bătături tăiată
Se plimbă pe pielea tânără, catifelată,
Cum barba-i ne-ngrijită înţeapă chipul machiat al fetei,
Cum gioarse ponosite mânjesc paloarea pernei
De pe pat.
Fata geme uşor, dacă aş sta s-ascult,
Eu aş putea să jur că sună a… dezgust.
Mă-ndrept tiptil către fereastră, nu e momentul oportun,
Mă voi întoarce-n altă noapte, când ea va dormi tun.
Şi o voi omorî!
Şi zbor din nou, n-au fost de partea mea acuma sorţii,
Căci am ajuns un simplu voyeur al nopţii;
Dintr-un vampir cu gânduri criminale,
Eu am rămas un privitor de acte pasionale,
Iar eu vroiam respect.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu